În data de 29 decembrie 2009 Guvernul României a adoptat Ordonanta de Urgenta pentru instituirea unor masuri privind activitatea de înregistrare în registrul comertului, care va intra în vigoare în 15 zile de la publicare în Monitorul Oficial, Partea I.
Scopul adoptarii acestei Ordonante de Urgenta este descongestionarea activitatii si remedierea cât mai urgenta a blocajului existent la Registrul Comertului, care ar putea avea consecinte deosebit de grave pentru circuitul comercial, prin nerespectarea termenelor de eliberare a certificatelor de înregistrare, de înscriere de mentiuni si a documentelor aferente, de solutionare a cererilor de înregistrare în registrul comertului, de a oferi mediului de afaceri cadrul prielnic în care sa-si poata desfasura afacerile.
Aceasta reglementare este un pas într-un proces mai larg de modernizare si reformare a Registrului comertului, în termen de maxim sase luni de zile dorindu-se trecerea la un sistem de înregistrare bazat pe registraturi comerciale.
Competenta de solutionare a cererilor de înregistrare în Registrul Comertului va trece de la judecatorul delegat la directorul Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunal sau la persoana desemnata de directorul general al Oficiului National al Registrului Comertului.
Pâna la aceasta data la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti sunt depuse un numar de 16780 cereri de inregistrare care au termen de solutionare pâna în luna februarie 2010 pentru înmatriculari si pâna în luna martie 2011 pentru modificari ale actului constitutiv.
Aceste cereri de înregistrare vor fi solutionate în maximum 2 luni de la data intrarii în vigoare a Ordonantei de Urgenta, concomitent cu cererile de înregistrare depuse în mod curent.
În solutionarea cererilor de înregistrare, directorul oficiului registrului comertului de pe lânga tribunal si/sau persoana sau persoanele desemnate pronunta rezolutii care sunt executorii de drept.
Împotriva rezolutiei directorului si/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronuntare pentru parti si de la data publicarii rezolutiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, pentru orice alte persoane interesate.
Plângerea se depune si se mentioneaza în registrul comertului unde s-a facut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comertului înainteaza plângerea sectiei comerciale a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul comerciantului.
Procedura de solutionare a cererilor de înregistrare nu are caracter contradictoriu si nu se desfasoara în sedinta publica, cu exceptia cazului în care, în mod expres se solicita acest lucru de catre partea care a depus cererea sau reprezentantul acesteia, situatie în care se va organiza audienta publica pentru sustinerea cererii înainte de solutionare.
Pe durata de aplicare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta, Oficiul National al Registrului Comertului, prin oficiile registrului comertului de pe lânga tribunale, nu încaseaza taxa judiciara de timbru si, dupa caz, contravaloarea timbrului judiciar.
O serie de cereri cum ar fi, cereri în constatare de dizolvare a societatii ca urmare a trecerii duratei acesteia potrivit Legi 31 din 1990, sau cereri privind constatarea dizolvarii societatii ca urmare a preschimbarii certificatului de înregistrare ori certificatului fiscal potrivit Legii 359 din 2004, sau cereri privind numirea unui lichidator în cadrul procedurii de lichidare judiciara, cereri pentru constatarea legalitatii fuziunii ramân în competenta tribunalului în a carui raza teritoriala îsi are sediul comerciantul
În termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Guvernul va adopta, la propunerea Ministerului Justitiei si Libertatilor Catatenesti, proiectul de lege privind înfiintarea, organizarea si functionarea profesiei de registrator comercial.


